Cum arată Volkswagen Tiguan X, modelul pe care Europa nu-l va primi niciodată?

Autor: Elena Luchian 23 iul. 2020 Știri auto

Au apărut primele imagini cu noul Volkswagen Tiguan X, versiunea coupe a modelului ultra-popular. Pentru moment, acesta este rezervat exclusiv pieței chineze.

GALERIE FOTO

Imaginile cu noul Volkswagen Tiguan X au fost dezvăluite de Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China, autoritatea care se ocupă cu omologarea mașinilor noi înainte ca acestea să ajungă pe piața locală.

Partea frontală a modelului este similară cu aceea a crossover-ului standard Tiguan, care se vinde în China. Look-ul de SUV coupe este subliniat însă, de linia descendentă a acoperișului și de luneta înclinată. Cele două stopuri sunt unite printr-o bandă, o soluție care le este cunoscută europenilor care au văzut-o la Volkswagen T-Cross.

Sub bara din spate se regăsește un difuzor fals, flancat de două terminații false ale sistemului de evacuare. Pe întreaga lățime a modelului, apare o bandă reflectorizantă de culoare roșie.

Volkswagen Tiguan X are la bază versiunea Allspace a modelului. Astfel, mașina măsoară 4.764 milimetri în lungime (4.701 milimetri pentru Allspace), iar ampatamentul său este de 2.791 milimetri.

Clienții chinezi vor primi noul Tiguan X cu o singură motorizare. Este vorba despre motorul de 2.0 litri TSI, în două versiuni de putere: 186 sau 220 de cai putere.

Modelul va fi produs la uzina SAIC-VW din China.

Volkswagen a lansat recent un SUV dedicat pieței sud-americane

Volkswagen a lansat recent modelul Nivus, un SUV de clasă mică dedicat pieței sud-americane. Acesta va fi disponibil, pentru început, în Brazilia, urmând să ajungă, de anul viitor, și în Argentina.

Nivus măsoară 4,26 metri în lungime, 1,75 metri în lățime și 1,49 metri în înălțime, iar ampatamentul său este de 2,56 metri. Este, astfel, cu 15 centimetri mai scurt, aproximativ la fel de lat și cu 11 centimetri mai lung scund decât T-Cross, iar ampatametul este cu un centimetru mai scurt. Portbagajul său este, însă mai mare: 415 litri față de cei 385 ai lui T-Cross.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide